Marele meci

Sambata se joaca la Timisoara un mare derby al Ligii I, Poli – UTA. Cum cel putin pentru UTA acesta e poate printre cele mai importante meciuri din campionat, m-a tot batut si pe mine gandul de a merge. Am avut un loc la autobuze si un bilet rezervat, totul ajungea la 30 de lei. Acum 5 minute am sunat insa sa anulez rezervarea pentru ca nu vad rostul unei astfel de deplasari.

In 2003 am fost la un amical Poli-UTA, chiar in anul in care UTA a retrogradat in Divizia B. Meciul acela m-a marcat, comportamentul suporterilor a fost sub orice critica. Dupa ce a fost gata meciul, cei care nu am fost loviti de bolovanii ce erau aruncati in timpul partidei, am fost asteptati de o gloata de suporteri timisoreni la iesirea stadionului. Am avut noroc si am plecat cu autocarele pe la iesirea jucatorilor, timisorenii afland pe unde iesim au inceput sa ne urmareasca si sa arunce cu pietre dupa autocare. A fost o scena similara cu cele de pe Animal Planet, autobuzele erau antilopele iar timisorenii erau leii. Alergau dupa noi ca niste animale fara creieri, au reusit si sa ne sparga cateva geamuri din mers. Daca asa ceva se intampla la un meci amical, nu vreau sa ma gandesc ce va fi sambata.

Sa nu se inteleaga ca am ceva cu suporterii timisoreni, exista elemente perturbatoare in ambele tabere, persoane ce nu rezista sa nu dea cu pumnul si sa nu injure. Datorita lor, oameni nevinovati pot sa ajunga la spital. Eu prefer sa vad meciul in siguranta.

No comments yet.

Leave a Reply